Coxartroza (primară/secundară)


Coxartroza

(primară/secundară)

Artroza este un tip de artrită degenerativă care apare cel mai frecvent la persoanele de peste 50 de ani, deși poate apărea și la persoanele mai tinere (postraumatică/necroza avasculară de cap femural, etc.).

În coxartroză, cartilajul articulației se degradează în timp, fapt care duce la dispariția lui treptat, iar spațiul dintre oase se îngustează, acest lucru ducând la așa zisa frecarea os pe os.

Artroza se dezvoltă lent (pe parcursul anilor), iar durerea provocată se agravează în timp.



Cauze:

– odată cu inaintarea în vârstă

– istoric familial de osteoartrită

– secundară (traumatimelor sau după necroza avasculară de cap femural)

– obezitatea

– formarea necorespunzătoare a articulației șoldului, la naștere, o afecțiune cunoscută sub numele de displazie congenitală de șold

Simptomatologie:

– dureri la nivelul șoldului, care iradiază sau nu în lateral sau la nivelul genunchiului

– înțepenirea matinală sau generală, după un repaus prelungit

– mers îngreunat din cauza ridigității articulației

– atrofie musculară la nivelul grupelor de mușchi care permit mobilitatea articulației

Vizita la medic:

La consultație medicul discută cu pacientul simptomele și istoricul apariției bolii, efectuează un examen fizic și dacă este necesar va solicita efectuarea unei radiografii.

Radiografia unui șold artrozic poate arăta o îngustare a spațiului articular, modificări ale osului, precum și formarea de osteofite (imaginea din dreapta).

Dacă aveți unul din simptomele descrise mai sus, programați-vă la o consultație ortopedică pentru stabilirea unui diagnostic corect.