Instabilitatea articulației umărului

  • Patologii musculo-scheletice 

Umărul este una din cele mai complexe articulații care oferă cea mai mare mobilitate în comparație cu restul articulaților din corpul uman.

Instabilitatea articulației umărului apare atunci când capul humeral (partea superioară a osului brațului) se deplasează parțial sau complet din cavitatea glenoidă (parte a scapulei), din cauza slăbirii sau ruperii ligamentelor, tendoanelor sau mușchilor care stabilizează articulația.

Artropastie de sold. proteza de sold, proteza sold

Anatomia umărului

Scheletul umărului este compus din 3 oase:

anatomia umarului

  • Scapula (omoplatul)

  • Clavicula

  • Humerus (osul superior al brațului)

Cap humeral și cavitatea glenoidă. Partea superioară a humerusului (cap humeral) formată dintr-o “bilă” se potrivește perfect într-o scobitură (cavitatea glenoidă sau glenă) a omoplatului. Cele două componente sunt acoperite de un țesut compus dintr-o suprafață alunecoasă, numit cartilaj articular. Acesta crează o mobilitate mare a articulației gleno-humerale prin fricțiune redusă și amortizarea șocurilor.

Labrum. Este un inel de cartilaj fibros fixat pe glenă care are rolul de stabilitate și amortizare a articulației.

Capsula articulară. Articulația este acoperită de benzi fibroase de țesut, numite ligamente, care împreună formează o capsulă, cu rol de susținere a acesteia. Capsula articulară este acoperită la interior de o mebrana fină, numită sinovială. Ea produce o cantitate mică de lichid sinovial, uleios, cu rol lubrifiant.

Bursa. Este o cavitate de dimensiuni reduse (sac) umplută cu lichid, aflată între coafa rotatorilor și os, în partea superioară a umărului (acromion). Acționează asemeni unor perinițe și ajută tendoanele coafei rotatorilor de a se glisa mai ușor la mișcarea brațelor.

Coafa rotatorilor. Este formată din patru mușchi și tendoanele acestora care se atașează de humerus, permițând astfel mișcarea de ridicare și rotire a brațului. Mușchii coafei rotatorilor sunt:

  • mușchiul supraspinos

  • mușchiul subscapular

  • mușchiul infraspinos

  • mușchiul rotund mic

Cauze

instabilitatea articulației umărului
  • traumatisme directe sau indirecte care duc la luxație.
  • slăbiciunea mușchilor stabilizatori ai umărului (coafa rotatorilor).
  • activități repetitive care implică mișcări deasupra capului.
  • deficiențe structurale congenitale (cum ar fi o cavitate glenoidă superficială).
  • leziunea Bankart (distrugerea marginii glenoide și a ligamentelor) și leziunea Hill-Sachs (fractură compresivă a capului humeral) sunt frecvente în instabilitatea traumatică.

Tipuri de instabilitate a umărului

  • Instabilitate traumatică. Apare după un eveniment traumatic (ex.: o luxație) care determină deteriorarea structurilor stabilizatoare. De obicei, luxația este anterioară (capul humeral se deplasează înainte).

  • Instabilitate atraumatică. Se dezvoltă treptat, din cauza unor activități repetitive care suprasolicită umărul (ex.: aruncări, înot, volei). Poate fi asociată cu hipermobilitatea articulară.

  • Instabilitate multidirecțională (MDI). Umărul devine instabil în mai multe direcții (anterior, posterior, inferior). Este frecvent întâlnită la persoanele cu laxitate ligamentară generalizată.

Simptome

  • senzația de alunecare sau ieșire a umărului din articulație.
  • durere în timpul mișcărilor sau după un episod de instabilitate.
  • scăderea forței și dificultăți în activitățile care implică ridicarea brațului.
  • luxații repetate, chiar și la mișcări minime (în cazuri severe).

Diagnostic

În timpul primei vizite, medicul investighează simptomele și istoricul medical. În timpul examenului fizic, medicul verifică toate structurile umărului, printr-un examen fizic complet, mobilizează umărul în toate direcțiile de mișcare și testează de asemenea puterea brațului.

De obicei o radiografie simplă a umărului nu este suficientă pentru stabilirea diagosticului, deoarece părțile moi nu se vizualizează pe o astfel de investigație. Pentru definitivarea diagnosticului și stabilirii vechimii leziunii este necesară efectuarea unui examen RMN.

  • Examinare clinică:
    • Teste specifice, cum ar fi:
      • Testul Apprehension (pentru instabilitatea anterioară).
      • Testul Jerk (pentru instabilitatea posterioară).
      • Testul Sulcus (pentru instabilitatea inferioară).
  • Imagistică:
    • Radiografia poate exclude fracturile și evidenția modificările osoase.
    • RMN-ul detectează leziunile ligamentare, capsulare și ale coafei rotatorilor.
    • CT-ul oferă detalii despre deformările osoase.

Tratament

Tratamentul în cazul unui diagnostic de instabilitate a umărului poate fi conservativ sau chirurgical, în funcție de gravitatea afecțiunii.

Tratament conservativ 

  • Repaus și evitarea mișcărilor care provoacă simptomele.
  • Fizioterapie. Exerciții de întărire a mușchilor stabilizatori (coafa rotatorilor și mușchii periscapulari). Îmbunătățirea controlului neuromuscular. Programe progresive pentru creșterea stabilității.
  • Medicație antiinflamatoare (AINS) pentru reducerea durerii și inflamației.

Tratament chirurgical

  • Repararea leziunilor ligamentare (ex.: procedura Bankart pentru instabilitate anterioară).
  • Reconstrucția glenoidului sau a altor structuri osoase afectate.
  • Capsulorafie artroscopică, pentru întărirea capsulei articulare.

Aceste intervenții se fac prin artroscopie de umăr. Aceasta este o procedură minim-invazivă prin care chirurgul ortoped evaluează, stabilește un diagnostic și tratează eventualele leziuni din interiorul articulaților. Aflați aici mai multe informații despre artroscopia de umăr.

Prevenție

  • evitarea suprasolicitării și a traumelor repetitive ale umărului.
  • întărirea musculaturii coafei rotatorilor și a periscapulei.
  • menținerea unei tehnici corecte în sporturi.

Distribuiți acest conținut

Aveți întrebări?